Casa noua pentru Asociația Firmelor Timișene

Înființată în anul 2017, cu peste 55 de membrii la ora actuală, Asociația Firmelor Timișene, are de acum sediul pe strada Cluj, numărul 7, Timișoara.

„Avem o casă nouă, o clădire de coworking, unde membrii asociației au coagulat tot ce înseamnă mediul antreprenorial românesc. Pentru că firmele multinaționale sunt bine reprezentate la noi, în orice domeniu, cele mici sunt însă o voce prea joasă, pe care nu o bagă nimeni în seamă. Și astfel am considerat că este foarte util să fim o voce compusă din mai multe voci, încât să putem să reprezentăm și noi ceva în fața autorităților locale. Să ne spunem punctul de vedere, iar aceștia să țină cont de el.

Ne-am propus să creștem nu foarte rapid pentru c  ă ne dorim o creștere sănătoasă. Intrarea în AFTM nu se face greu, dar suntem destul de selectivi în ceea ce privește calitatea partenerilor noștri și nici nu vrem să împovărăm cu taxe, ci atât cât să facem acțiuni și proiecte în folosul partenerilor.”, a declarat Cornelia Micicoi, unul dintre fondatorii principali ai asociației.

Romania încotro? – ed. II – 19.04.2019

În data de 19.04.2019, a avut loc a doua ediție din șirul de evenimente intitulat „Romania încotro?” organizat de Asociația Firmelor Timișene. Aceste evenimente au ca scop facilitarea dezbaterii unor subiecte ce preocupă mediul antreprenorial românesc, dezbateri ce vor avea față în față oameni de afaceri și oameni politici reprezentativi, precum și reprezentanți ai instituțiilor statului.

Invitații acestui eveniment au fost deputatul USR Claudiu Nasui și Andrei Caramitru, consilierul personal al Președintelui USR Dan Barna.

Temele dezbătute au vizat mediul de afaceri, dezvoltarea acestuia, predictibilitatea fiscală și modificările fiscale care afectează direct activitatea oamenilor de afaceri.

 

Romania încotro? – ed. I – 13.03.2019

În data de 13.03.2019, a avut loc prima ediție din șirul de evenimente intitulat „Romania încotro?” organizat de Asociația Firmelor Timișene. Aceste evenimente au ca scop facilitarea dezbaterii unor subiecte ce preocupă mediul antreprenorial românesc, dezbateri ce vor avea față în față oameni de afaceri și oameni politici reprezentativi, precum și reprezentanți ai instituțiilor statului.

Un fost ministru al Finanțelor s-a întâlnit, ieri, la Timișoara, cu antreprenori din județul Timiș pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină. Este vorba de Ioana Petrescu, vicepreședinte Pro România, care a participat la o întâlnire cu Asociația Firmelor Timișene, dar și alți antreprenori locali. Temele dezbătute au vizat mediul de afaceri, dezvoltarea acestuia, predictibilitatea fiscală și modificările fiscale care afectează direct activitatea oamenilor de afaceri.

Una dintre problemele ridicate de oamenii de afaceri timișeni a fost lipsa forței de muncă, temă îndelung dezbătută la nivel local. „Știu că în această zonă a țării există problema lipsei forței de muncă, dar aici cred că trebuie să gândim pe termen lung și să concepem un proiect care să plece de la educație, adică să formăm specialiști pe domenii de activitate care să nu ducă doar la creșterea forței de muncă, ci și la creșterea capitalului uman”, a mai spus Ioana Petrescu.

Nona Micicoi, vicepreședinte al Asociației Firmelor Timișene, a subliniat importanța unor astfel de întâlniri între oamenii de afaceri și decidenții politici. „Mă bucur că am putut avea această discuție deschisă, cu cărțile pe față, cu un om experimentat, deși tânăr, ca Ioana Petrescu, care a fost ministru de Finanțe. Este important pentru noi, ca oameni de afaceri, să fim consultați și ascultați pentru că deciziile politice care se iau ne afectează direct activitatea, în rău sau în bine. Ne dorim să repetăm astfel de întâlniri și să contribuim, atât cât este posibil, la crearea unui mediu propice antreprenorilor”, a detaliat Nona Micicoi.

Adunarea Generală a Membrilor – 13 februarie 2019

In data de 13.02.2019 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Membrilor Asociației Firmelor Timișene.

Pe ordinea de zi au stat următoarele  puncte :

– Aprobarea Raportului Consiliului Director pentru 2018;

– Prezentarea Raportului Comisiei de Cenzori;

– Aprobarea situaţiei financiare 2018 (prezentare buget de venituri si cheltuieli) şi a bilanţului contabil la 31.12.2018;

– Aprobarea descărcării de gestiune a membrilor Consiliului director pentru anul 2018;

– Ratificarea deciziilor Consiliului Director;

– Aprobarea cuantumului cotizaţiilor pentru 2019;

– Aprobarea Strategiei pe anul 2019 a Asociației Firmelor Timișene.

În urma votului, au fost aprobate toate punctele de pe ordinea de zi.

Petrecerea de final de an a Asociației Firmelor Timișene

Se apropie sfârșitul anului 2018 și bineînțeles meritata pauză de activitate.
Aseară a avut loc petrecerea de final de an a Asociației Firmelor Timișene. Un eveniment reușit, care a dovedit coeziunea membrilor asociației și care ne dă speranța unui viitor strălucitor.
Vă dorim, tuturor, succes în plan personal și în afaceri! Vă dorim, nu în ultimul rând, pace și liniște în suflet.

Inaugurarea sediului Asociației Firmelor Timișene

Înființată la sfârșitul anului 2017, Asociația Firmelor Timișene este în continuă dezvoltare. Cu aproape 40 de membri, antreprenori din diferite domenii, înscriși în ultimele luni și o serie de activități desfășurate în Timișoara, reprezentanții AFTm au organizat un eveniment în cadrul căruia a fost inaugurat noul sediu și a fost prezentată activitatea desfășurată în acest an.

Asociația Firmelor Timișene a fost înființată după modelul celei din Bihor, care după cinci ani de activitate are peste 300 de membri. În Timișoara, proiectul a pornit la sfârșitul anului 2017 cu doar 16 antreprenori, iar din luna aprilie a acestui an dinamica a fost din ce în ce mai mare. Aproape 40 de firme mici și mijlocii au înțeles importanța înscrierii într-un club de business. În cadrul evenimentului au fost prezentate și activitățile organizate de AFTm din primul an de existență.

„Am început seria de evenimente organizate sub patronajul asociației cu o sesiune de informare privind posibilitatea obținerii unei finanțări nerambursabile de 40.000 de euro pentru antreprenori. Evenimentul a fost organizat în martie 2018, fiind prezenți 15 antreprenori. În luna aprilie am organizat un seminar cu privire la introducerea GDPR-ului, fiind atunci intens discutat. Am avut parte de o prezență destul de numeroasă. Subiectul a fost foarte fierbinte la momentul respectiv. În luna mai l-am avut ca invitat pe domnul Victor Șerban în cadrul unui seminar despre monedele virtuale și monedele alternative care erau pe val. Tot în luna mai l-am avut  invitat pe Vlad Stanciu în cadrul unui proiect în care se testează și se implementează tot felul de tehnologii ecologice pentru construcția de locuințe”, a spus Sebastian Sein, director executiv AFTm.

În cadrul Şcolii de Business, AFTm a organizat seminarii de educație financiară prin care participanții s-au putut familiariza cu termenii folosiți în economia de piață. De asemenea, de succes s-a bucurat și lansarea de carte a cunoscutului actor Ion Dichiseanu. Iar pentru anul viitor, membrii asociației vor să organizeze un eveniment după modelul celui din Bihor.

„Ca asociație trebuie să facem și activități în afara sferei antreprenoriale, dar de interes și pentru antreprenori, de dezvoltare personală. Am reușit să organizăm lansarea celor două cărți ale domnului Ion Dichiseanu. O seară frumoasă, liniștită, cu foarte multe povești. Un eveniment reușit, care a adunat oameni din toate sferele. Am organizat o deplasare la festivalul D-ale Porcului organizat în fiecare an de Asociația Firmelor Bihorene și pe care noi ne propunem să îl organizăm în Timișoara anul viitor. Aceasta a fost o vizită de lucru în care am încercat să vedem ce presupune acest eveniment”, a mai spus Sebastian Sein în cadrul evenimentului.

Sediul AFTm se află pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara, la numărul 9.

Lansare de carte Ion Dichiseanu

 

Asociația Firmelor Timișene a organizat un eveniment de lansare de carte, in Timișoara, a scriitorului Ion Dichiseanu. Evenimentul a avut loc în data de 12.11.2018 la orele 17:00, la librăria Cartea de Nisip. Evenimentul a fost dedicat cărților ‘Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel’ publicată în 2016 și ‘Adevărul mai frumos decât legenda’ publicată în 2017.

 

Scoala de business – ed.2

Asociatia Firmelor Timisene impreuna cu Banca Comerciala Romana a organizat in data de 01.11.2018, al doilea seminar pe teme financiare din suita „Scoala de business”, adresate antreprenorilor care doresc sa se familiarizeze cu termeni financiari larg raspanditi in economia de piata. Le multumim partenerilor nostri de la BCR pentru profesionalismul de care au dat dovada si pentru faptul ca stau alaturi de antreprenori.

Solutii software pentru IMM-uri – beneficii si provocari

Asociația Firmelor Timișene împreună cu Asociația Firmelor Bihorene și Asociația Firmelor Sibiene au organizat seminarul „Soluții software pentru IMM-uri – beneficii și provocări” din suita evenimentelor sub egida „Informația în primul rând”. Moderatorul evenimentului a fost dl. Dan Octavian, președintele Asociației Firmelor Bihorene.

Cu sprijinul SoftOne Romania, participantii au primit raspunsuri la mai multe intrebari care ii framanta pe manageri si antreprenori atunci cand analizeaza oportunitatea de a achizitiona/dezvolta si implementa o aplicatie de business:

1. Care este momentul in care trebuie investit intr-o solutie ERP pentru business?
2. Ce fel de solutie de gestiune este potrivita ? CRM, ERP, BI, SFA?
3. Care sunt cele mai importante 5 lucruri de care trebuie sa tina cont atunci cand implementeaza un ERP?
4. Cloud sau On-Premise, ce varianta de licentiere este potrivita ? Ce investiti presupun fiecare?
5. Care sunt cele mai des intalnite capcane in alegerea si implementarea unui ERP?

Speakerul evenimentului a fost dl. Mircea Neagu – Channel Partner Manager, SoftOne Romania.

Evenimentul s-a incheiat cu o tombola cu numeroase premii si o sesiune de networking.

Mai jos puteti vizualiza cateva instantanee de la evenimentul nostru: